regulament

Regulamentul de organizare si desfasurare a festivalului concurs „ Glasul muzicii – Calea spre celalalt”

Ediţia a IV-a , Topliţa 11 – 12.09.2015

Acest program are ca scop asigurarea debutului artistic şi promovarea copiilor şi tinerilor talentaţi, cu înclinaţii artistice , urmărindu-se realizarea următoarelor obiective:

a) încurajarea, stimularea şi promovarea tinerelor talente care provin din rândul copiilor şi tinerilor din judeţul Harghita;

b) educarea acestora în spiritul folosiri activităţilor cultural artistice în scopul promovării diferitelor culturi şi a armonizării relaţiilor între acestea;

c) dezvoltarea şi armonizarea relaţiilor interculturale, comunicând prin muzică ;

d) implicarea cât mai profundă a acestora în alegerea unui repertoriu adecvat şi deprinderea cu arta spectacolului, ca activităţi care să contribuie la promovarea comunităţilor pe care aceştia le reprezintă;

e) interrelaţionarea şi comunicarea între participanţii de diferite culturi;

f) respectarea şi promovarea valorilor comune şi încurajarea schimburilor culturale;

g) păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi spirituale.

Acest festival se adresează iniţial direct copiilor şi tinerilor din zona de nord a judeţului Harghita, respectiv din: municipiul Topliţa, oraşul Borsec, comunele Tulgheş, Corbu, Bilbor, Gălăuţaş, Sărmaş şi Subcetate, cu posibilitatea de al dezvolta în timp la nivel regional şi naţional.

Înscrierile se fac în baza fişei de participare care se va completa şi trimite in format WORD sau PDF la adresa de e-mail culturadinardeal@yahoo.ro până la data de 05.09.2015, ora 14.00. Fisa de participare va cuprinde: numele şi prenumele participantului, vârsta, secţiunea la care participă, localitatea, date de contact (nr. de telefon sau e-mail)

Prezentarea concurenţilor înscrişi pentru festival se va face în data de 11.09.2015 până la ora 9.00 la Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” din Topliţa, după care se vor încadra în programul intern al festivalului. Pentru toţi participanţii se va asigura masa de prânz pentru zilele de 11 şi 12 septembrie. Pentru participanţii din afara municipiului Topliţa, care nu au posibilitate să se deplaseze la domiciliu, se va asigura cazarea pentru noaptea de 11 spre 12 septembrie. Toţi concurenţii vor avea asupra lor copie după actele de identitate (certificat naştere sau CI) partitura scrisa pentru cântecul cu acompaniament orchestral, suportul cu negativele pentru cuncurenţii de la secţiunea muzică uşoară.

Concursul se va desfăşura pe două secţiuni:

Secţiunea nr. 1 Folclor :

Categoria 1:

Solişti vocali, pe 2 grupe de de vârstă: I. (08 – 13 ani); II. (14 – 18 ani),

 

           Secţiunea nr. 2 Muzică uşoară românească:

           Solişti vocali, pe 2 grupe de vârstă: I. (08 – 13 ani); II. (14 – 18 ani);

           Probe pentru festivalul-concurs – folclor:

          Concurenţii solişti vocali de la grupa I vor avea de parcurs un număr de 2 probe, notate fiecare în parte, după cum urmează :

  • Descrierea sau interpretarea unui obicei popular specific comunităţii pe care o reprezintă (maxim 2 min.);
  • Interpretarea unei piese ritmate (cântec de joc) cu acompaniament orchestral (maxim 3 min.);

            Concurenţii solişti vocali de la grupa II vor avea de parcurs un număr de 3 probe, notate fiecare în parte, după cum urmează :

I – Interpretarea unei doine sau balade fără acompaniament orchestral – un fragment cu încadrare în maxim 2 min.;

II – Descrierea sau interpretarea unui obicei popular specific comunităţii pe care o reprezintă (maxim 2 min.);

III – Interpretarea unei piese ritmate (cântec de joc) cu acompaniament orchestral (maxim 3 min.);

Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de un grup instrumental tradiţional, format special pentru acest festival

Probe pentru festivalul-concurs – Muzică uşoară românească

Participanţii la această secţiune vor avea de interpretat câte două piese de muzică uşoară românească, cu acompaniament imprimat pe suport electronic (CD, MP3, MP4, Mini disk, etc)

 

VOR FI ACORDATE PREMII ÎN BANI, ŞI ÎN OBIECTE PENTRU OCUPANŢII PRIMELOR LOCURI DE LA FIECARE SECŢIUNE ŞI CATEGORIE

Suma totală a premiilor va fi de 2500 lei

 

 

Juriul va fi alcătuit din specialişti în domeniu şi din delegaţi din partea organizatorilor, partenerilor, finanţatorilor şi sponsorilor.

Organizatorii, împreună cu juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui premiile în funcţie de evoluţiile concurenţilor şi de efectivul acestora prezenţi în concurs, pe fiecare secţiune şi categorie.

Confirmarea participării, precum şi alte relaţii se poate face telefonic la numărul 0746560686, sau pe adresa de e-amil: culturadinardeal@yahoo.ro. Persoana de contact Ciubîcă Cristina Mihaela, tel. 0748925993.

Mediatizarea festivalului-concurs se va realiza de către parteneri media angajaţi de organizatori la nivel local, regional, naţional şi internaţional.

După fiecare seară de concurs , solişti vocali şi ansambluri folclorice, solişti vocali şi formaţii de muzică uşoară, formate din elevi şi tineri, vor susţine recitaluri.

Spectacolele-concurs vor fi înregistrate audio-video, iar după prelucrearea materialului, se va realiza o emisiune care va fi transmisă pe postul GLIGA TV . Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament, modificările fiind obligatoriu făcute cunoscute partenerilor şi celor interesaţi, în timp util.

Coordonator proiect

DORU VIOREL CIUBÎCĂ

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *