Afiș Nu grăbi pasul

Evenimentele săptămânii 6-12 Noiembrie 2017

În săptămâna 6 – 10 Noiembrie 2017, la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița va avea loc o expoziție de cărți făcute de copii de clasa a 3-a, intitulată „Cartea anotimpurilor”. Organizatori: Școala generală „Sfântul Ilie” din Toplița și Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița.

Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017, între orele 11 și 16, la Casa de Cultură din Toplița se va desfășura concursul de Kendama pentru copii organizat de I.I. Moldovan în parteneriat cu Casa de Cultură din Toplița.

Între lunile ianuarie și decembrie 2017 Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița în parteneriat cu A.D.I. Călimani – Giurgeu organizează un concurs foto, intitulat „Nu grăbi pasul”, pe pagina de Facebook a Bibliotecii. Astfel, concurenții trebuie să încarce câte 5 fotografii relevante ale localității lor pe pagina de Facebook a Bibiotecii Municipale, cu eticheta  #nugrabipasul, dar și pe pagina lor de Facebook, cu aceeași etichetă, invitând prietenii să le aprecieze. Cele mai frumoase 20 de fotografii vor fi publicate în revista topLITERA. Cele mai frumoase 5 fotografii vor fi premiate prin grija sponsorilor revistei, iar la finalul anului se va organiza o expoziție cu toate fotografiile postate.

În fiecare luni, de la ora 17, la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița va avea loc un Atelier de creație măști, în colaborare cu Liceul „O.C. Tăslăuanu”, cu participarea designer-ului Maria Mirabela Joandrea.

În fiecare joi și vineri,  la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița copiii între 9 și 16 ani își pot exersa abilitățile în programare pe calculator în cadrul proiectului „Wix Code Kids” al Fundației Progress în colaborare cu Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița.

În fiecare săptămână, de marți până vineri, între orele 8 și 12, puteți vizita gratuit Muzeul Comunal din Tulgheș.

 

În fiecare joi , la Muzeul Comunal din Tulgheș va avea loc o Șezătoare  pentru copii.

Primăria Toplița și Casa de Cultură Toplița organizează cursuri de tenis de masă pentru copii, la Casa de Cultură Toplița. Pentru detalii și înscrieri – 0745 496 365. Instructor Zoli Câmpian.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *