Comuna Gălăuţaş

foto-5-valea-muresului
galautas31
DSC01512

Gălăuțaș (în maghiară: Galócás) este o comună în județul Harghita, Transilvania, România. Are în componență satele: Galautas (reședință), Dealu Armanului, Gălăuțaș-Pârău, Nuțeni, Plopiș, Preluca, Toleșeni și Zăpodea.
Situată pe cursul superior al râului Mureș, la o altitudine de 650 – 700 m, înconjurată de Munții Giurgelului și Gurghiului, localitatea Galautas a fost atestată documentar în anul 1768. Iernile sunt deosebit de geroase; pășunile și fânețele întinse îi permit dezvoltarea din punct de vedere zootehnic, potențial important în cultura agrară a comunei. Dezvoltarea industrială cândva foarte accentuată se frânează prin disparitia fabricii de cherestea iar agricultura nu este favorizată din pricina terenurilor în pantă. Dezvoltarea localității se datorează așadar în general exploatării pădurilor înconjurătoare.

Obiective memoriale

Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Troița a fost înălțată în 1973, în memoria eroilor români din cele Două Războaie Mondiale. Monumentul, înalt de 2,65 m, a fost realizat din lemn de stejar sculptat și donat de către profesorii Ioan Concita și Antal Irimie din Toplița. Pe fațada troiței s-a înscris textul: „Recunoștință eroilor morți în războaiele din 1914-1918 și 1941-1945“.

Mormântul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Mormântul comun este amplasat în cimitir. Acesta este locul de odihnă veșnică pentru eroii români căzuți în cele Două Războaie Mondiale. Numărul celor înhumați în mormânt este necunoscut. Însemnul de căpătâi este realizat din fier și cuprinde următorul înscris memorial: „În memoria eroilor căzuți pentru apărarea patriei în timpul Primului și al Doilea Război Mondial. 1914-1944/ Dulce et decorum est pro patria mori“.

Pentru mai multe detalii www.primariagalautas.ro